Partituri $36.75

Original

Pieces for Violoncello & Piano. Gabriel Faure. Cello Solo sheet music.

Traducere

Piese pentru violoncel. Gabriel Faure. Violoncel solo partituri.

Original

Pieces for Violoncello & Piano composed by Gabriel Faure. 1845-1924. For Cello, Piano. Sheet Music. Published by Edition Peters. PE.P09570. Concluding Remarks. Gabriel Faure. 1845-1924. is one of the most significant French composers of the second half of the 19th and the beginning of the 20th century. His main work consists of piano, vocal and chamber music compositions. Gabriel Faure was trained in Paris, at the Louis Niedermeyer School of Church Music, his teachers being Niedermeyer and Camille Saint-Saens, became choir-master. 1877. and subsequently organist at the Madeleine. 1896-1905. He took charge, in 1896, of a composition class at the Paris Conservatory and was its Director from 1905-1920. Among his pupils were Maurice Ravel, Charles Koechlin, Florent Schmitt, Roger Ducasse and Nadia Boulanger. The foundation of the Societe Nationale de Musique by Saint Saens and Bussine in 1871 encouraged Faure to write chamber music. Together with Saint-Saens, Edouard Lalo and Cesar Franck, he took part in the revival of French chamber music. Faure always showed a predilection for the Violoncello. Apart from the two fine Sonatas, Op. 109 and 117 which he composed towards the end of his life, the special position that he assigned to that instrument in his chamber music compositions mail be seen, for example, in ti-12 adagio of the first Piano Quartet, Op. 15, at the beginning and in the andante of the Piano Trio, Op. 120, and in the finale of the String Quartet, Op. 121. the significant function of the cello however, should also be stressed in connection with his orchestral compositions. This specific feature might be explained by his training as organist and performer of church music. the cello also functions as an organ pedal. , but it is known that the composer bad a particular preference for the basses in his harmony. "Come on, basses. " was one of his frequent utterances. It is therefore not surprising that Faure should have composed various short works in the course of his life which may he regarded as precursors of the two later sonatas of his maturity. The first of these shorter compositions is the famous Eleie, Op. 24. This was probably the work first performed on June 21st, 1880 in Saint-Saens' salon of which Faure wrote to his publisher, Julien Hamelle. "my cello piece had an excellent reception", adding. "it greatly encourages me to make it into a complete sonata". This sonata project explains the wealth of content and the A-B-A-form of the work. but the cello sonata was not completed. The work was first printed in 1883 with a dedication to Jules Loeb, professor of cello at the Paris Conservatory, who gave the first public performance on December 15th, 1883 at the Societe Nationale de Musique. In 1895 Faure made a version with orchestral accompaniment. As soon as it was published, the Elegie was so successful that Hamelle immediately ordered a new work, intended as a virtuoso pendant to the Elegie. Faure set about composing the piece with little enthusiasm. the new work was mentioned in a contract dated September 25th, 1884, but its publication was delayed for a long time since the composer had a quarrel with the publisher concerning the title. It is known that Faure preferred abstract titles without extra-musical connotations. This, however, was of no concern to the publisher, who knew the preference of the public for visual titles. Faure insisted on the plain title Piece for Violoncello, whereas Hamelle for his part proposed Libellules. dragonflies. , a title which was also mentioned in the contract. Fourteen years passed before the composer unwillingly consented to the title Papillon. butterfly. , which he diskliked intensely. He at least succeeded in retaining Piece for Violoncello, Op. 77 as sub-title. This eloquent and light composition also met with wide response among cellists, although its musical interest is somewhat limited. By 1898, the year of its belated publication, it scarcely correspondend in style with Faure's works of this period, which is characterised by works as the 7th Nocturne, Op. 74 and the incidental music of Pelleas et Melisande, Op. 80. The great passionate phrase of the second theme is in fact much closer to the 4th Nocturne, Op. 36. 1884. , composed during the same period. In 1893 Faure was commissioned to write incidental music for Moliere's Le Bourgeois Gentilhomme, and for this he composed the Sicilienne for small orchestra, the posthumously published Serenade for voice and, it would seem, a Menuet for small orchestra which remains unpublished. The project, apparently, was not realised, but Faure was clearly pleased with the Sicilienne, since he used it again in 1898 for his incidental music to Maurice Maeterlinck's Pelleas et Melisande on the occasion of the first performance in London, where it introduced the second act. scene by the well. In the same year, it was published separatly in a version for cello and piano by Metzler & Co. in London and, simultaneously, by Hamelle in Paris. It is dedicated to the British cellist William Henry Squire, who recorded it in 1925. As for the orchestral version of this wellknown piece, it was omitted when Faure compiled a symphonic suite from the Pelleas music, which appeared in 1901. but at the express request of the composer it was printed in 1909 and included in the Suite, Op. 80. The Romance in A, Op. 69 should not be confused with the transcription for cello. also in A. of the third Romance sans Paroles, Op. 17. A flat in the original piano version. This Romance, Op. 69 is one of the best of Faure's compositions for cello. It was probably written in 1894, a year in which many of Faure's master works were created. the cycle of the songs La Bonne Chanson, Op. 61, the 6tb Nocturne, Op. 63, the 5tb Barcarolle, Op. 70 and the songs Soir and Prison, Op. 83 were all composed during that year. The Romance in A begins and ends in a Brahmsian chiaroscuro which suddenly flares up und then unfolds in a long and flexible phrase accompanied by surging piano arpeggios. Its exhaustable lyricism has something of the passionate Elan of La Bonne Chanson, Faure performed it for the first time in Geneva on November 14th, 1894, with Adolf Rehberg. The work is dedicated to the cellist Jules Griset, who used to arrange chamber music and oral concerts at his home. Chabrier wrote his Ode to Music for him. The autograph, it may be noted, in inscribed Andante and Op. 63. It was transcribed by Faure into a version for cello and organ which was never published. The last of the short pieces for cello is the Serenade, Op. 98, composed for the young Pablo Casals, who had become acquainted with , Faure as early as 1901, the year of his Paris debut, when he played the P-Mgie with the composer conducting. The Serenade was published in 1908 by Heugel. this composition reveals the unusual care with which Faure composed even the smallest of his works. exceptionally for Faure, it is full of humour and fantasy, with ornaments reminiscent of the harpsichord music of the 18th century. Yet this Serenade is by no means a mere pastiche. it is harmonically daring and at times wilfully abrasive. Beneath the irony, one has a glimpse of the distilled, austere style of the last works, so remote from the romanticism of the Elegie. "The Serenade", Casals wrote to Faure, "ist delightful and every time I play it, it seems new to me in its beauty. " In fact however, Casals does not seem to have played it very often, giving preference to the questionable transcription of the piano song Apres un Reve which he had himself published in 1910. For this reason the Serenade has remained little known, despite perhaps because of, its originality. Translated by Eva Breck and Stuart Thync. Paris, Autumn 1977 Jean-Michel Nectoux. Romance A-Dur op. 69 -fur Violoncello und Klavier-. Piece pour Violoncelle. Papillon. A-Dur op. 77 -fur Violoncello und Klavier-. Sicilienne g-Moll op. 78 -fur Violoncello und Klavier-. Serenade h-Moll op. 98 -fur Violoncello und Klavier-.

Traducere

Piese pentru Violoncel. 1845-1924. Pentru violoncel, pian. Partituri. Publicat de Edition Peters. PE.P09570. Concluzii Observații. Gabriel Faure. 1845-1924. este una dintre cele mai importante compozitori francezi din a doua jumătate a 19 și începutul secolului 20. Activitatea sa principală constă din pian, compoziții muzicale vocale și de cameră. Gabriel Faure a fost instruit în Paris, la Louis Niedermeyer Școala de Muzică bisericească, profesorii sai fiind Niedermeyer și Camille Saint-Saens, a devenit cor-master. 1877. și, ulterior, organist la Madeleine. 1896-1905. El a preluat, în 1896, de o clasa compoziție la Conservatorul din Paris și a fost directorul acesteia 1905-1920. Printre elevii săi au fost Maurice Ravel, Charles Koechlin, Florent Schmitt, Roger Ducasse și Nadia Boulanger. Piatra de temelie a Societe Nationale de Musique de Saint Saens și Bussine în 1871 a încurajat Faure pentru a scrie muzica de camera. Împreună cu Saint-Saens, Edouard Lalo și Cesar Franck, a luat parte la renașterea muzicii de cameră franceze. Faure a arătat întotdeauna o predilecție pentru violoncel. În afară de cele doua Sonate fine, Op. 109 și 117, care a compus spre sfârșitul vieții sale, poziția specială pe care el a atribuit acest instrument în compozițiile sale de muzică de cameră poștei fi văzut, de exemplu, în ti-12 adagio al primului Cvartetul cu pian, Op. 15, la începutul și în andantele de Piano Trio, Op. 120, iar în final a Cvartetului de coarde, op. 121. semnificativă funcția de violoncel cu toate acestea, ar trebui să fie, de asemenea, subliniat în legătură cu compozițiile sale orchestrale. Această caracteristică poate fi explicată prin formarea sa în calitate de organist și interpret de muzică bisericească. violoncelul, de asemenea, funcționează ca un organ pedala. , Dar se știe că compozitorul rău o anumită preferință pentru bazele de în armonie său. "Haide, Bas. "A fost unul dintre enunturile sale frecvente. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că Faure ar fi compus diverse lucrari scurte în cursul vieții sale pe care poate el considera ca precursori ai celor două sonate mai târziu de maturitate. Primul dintre aceste compoziții scurte este renumit Eleie, Op. 24. Aceasta a fost probabil opera primul efectuat la 21 iunie 1880 in salon Saint-Saens "de care Faure scris la editorul său, Julien Hamelle. "Piesa violoncel meu a avut o primire excelenta", adăugând. "Ea mă încurajează foarte mult să-l facă într-o sonată complet". Acest proiect sonată explică bogăția de conținut și ABA-forma de munca. dar Sonata pentru violoncel nu a fost finalizat. Lucrarea a fost tipărită pentru prima dată în 1883, cu o dedicație pentru Jules Loeb, profesor de violoncel la Conservatorul din Paris, care a dat primul spectacol publică pe 15 decembrie 1883 la Societe Nationale de Musique. În 1895 Faure a făcut o versiune cu acompaniament orchestral. De îndată ce a fost publicată, Elegie a fost atât de mult succes încât Hamelle ordonat imediat o noua lucrare, conceput ca un pandantiv virtuoz la Elegie. Faure stabilit cu privire la compunerea piesei cu prea mult entuziasm. noi de lucru a fost menționat într-un contract de data de 25 septembrie 1884, dar publicarea sa a fost amânată pentru o lungă perioadă de timp de la compozitorul a avut o ceartă cu editorul privind titlul. Este cunoscut faptul că Faure preferat titlurile abstracte, fără conotații extra-muzicale. Aceasta, cu toate acestea, a fost de niciun motiv de îngrijorare pentru editor, care știa preferința publicului pentru titluri vizuale. Faure a insistat pe piesa de titlu simplu pentru violoncel, în timp ce Hamelle pentru partea sa propus Libellules. libelule. , Un titlu care a fost, de asemenea, menționată în contractul de. Paisprezece ani au trecut înainte de compozitorul involuntar consimțit la Papillon titlu. butterfly. , Care a diskliked intens. El a reușit, cel puțin în menținerea piese pentru violoncel, Op. 77 în calitate de sub-titlu. Această compoziție elocvent și lumina, de asemenea, sa întâlnit cu un raspuns larg printre violonceliști, deși interesul său muzical este oarecum limitată. De 1898, anul publicării sale tardive, se correspondend abia în stil cu operele lui Faure din această perioadă, care se caracterizează prin lucrări ca al 7-lea Nocturne, Op. 74 și muzica accidentale de Pelleas et Melisande, Op. 80. Mare fraza pasionat de-a doua tema este, de fapt, mult mai aproape de al 4-lea Nocturne, Op. 36. 1884. , Compusă în aceeași perioadă. În 1893 Faure a fost comandat sa scrie muzica pentru incidental lui Moliere Le Bourgeois Gentilom, și pentru aceasta el a compus Sicilienne pentru orchestră mică, Serenada publicat postum pentru voce și, se pare, un Menuet pentru orchestră mică, care rămâne nepublicată. Proiectul, aparent, nu a fost realizat, dar Faure a fost în mod clar mulțumit de Sicilienne, deoarece el a folosit din nou în 1898 pentru muzica sa incidental la Maurice Maeterlinck lui Pelleas et Melisande cu ocazia primul spectacol din Londra, unde a introdus a doua act. scenă de bine. În același an, ea a fost publicat-a separat într-o versiune pentru violoncel și pian de Metzler. Acesta este dedicat violoncelistul britanic William Henry Squire, care a înregistrat în 1925. În ceea ce pentru versiunea orchestral de această piesă binecunoscut, a fost omisă atunci când Faure compilat o suită simfonică din muzica Pelleas, care a apărut în 1901. dar la cererea expresă a compozitorului a fost tipărită în 1909 și inclus în Suite, Op. 80. Romance in A, Op. 69 nu ar trebui să fie confundată cu transcrierea pentru violoncel. De asemenea, în A. din al treilea sans romanice Paroles, Op. 17. Un apartament în versiunea originală pian. Acest Romance, Op. 69 este una dintre cele mai bune de compoziții Faure lui pentru violoncel. Acesta a fost, probabil, scrisă în 1894, un an in care multe din lucrările de masterat Faure au fost create. ciclul de melodii La Bonne Chanson, Op. 61, Nocturne 6TB, Op. 63, 5TB Barcarole, Op. 70 și cântece Soir și închisoarea, Op. 83 au fost toate compuse în cursul anului. Romance in A începe și se termină într-un clar-obscur Brahmsian care rachete de semnalizare brusc und apoi se desfășoară într-o frază lungă și flexibil însoțită de crestere arpegii de pian. Lirism sa exhaustable are ceva de pasionat de Elan La Bonne Chanson, Faure a efectuat pentru prima dată la Geneva la 14 noiembrie 1894, cu Adolf Rehberg. Lucrarea este dedicată violoncelistul Jules Griset, care a folosit pentru a aranja muzica de camera si concerte orale la casa lui. Chabrier scris Oda lui să Muzica pentru el. Autograf, se poate observa, în înscrise Andante și op. 63. Acesta a fost transcrise de Faure într-o versiune pentru violoncel si orga, care nu a fost niciodată publicat. Ultima din cele scurte piese pentru violoncel este Serenada, Op. 98, compus de tânărul Pablo Casals, care a devenit familiarizat cu, Faure încă din 1901, anul de debut la Paris, atunci când el a jucat P-Mgie cu compozitorul efectuarea. Serenada a fost publicat în 1908 de către Heugel. această compoziție dezvăluie grija neobișnuită cu care Faure compus chiar și cea mai mică dintre operele sale. excepțional de Faure, este plin de umor și de fantezie, cu ornamente amintesc de muzica clavecin a secolului al 18-lea. Cu toate acestea, acest lucru Serenade nu este deloc o simplă pastișă. este armonios îndrăzneț și uneori voit abraziv. Sub ironia, unul are o bucatica de distilat, stilul auster din ultimele lucrări, astfel încât de la distanță de la romantismul de Elegie. "Serenada", Casals scris Faure, "I încântătoare și de fiecare dată când l joace, se pare ceva nou pentru mine, în frumusetea ei. "De fapt, cu toate acestea, Casals nu pare să-l fi jucat de foarte multe ori, dând preferință la transcrierea discutabilă a piesei pian Apres ne Reve pe care le-a publicat în 1910 se. Din acest motiv, Serenada a rămas puțin cunoscut, în ciuda poate cauza, originalitatea sa. Traducere de Eva Breck și Stuart Thync. Paris, toamna 1977 Jean-Michel Nectoux. Romance A-Dur op. 69-blană violoncel und Klavier-. Piesă pentru violoncel. Fluture. A-Dur op. 77-blană violoncel und Klavier-. Sicilienne g-Moll op. 78-blană violoncel und Klavier-. Serenade h-Moll op. 98-blană violoncel und Klavier-.